Comunitate Cultură Din Cartier Știri 

Parcul Titan: ce se întâmplă în weekend

Finalul de vară aduce, din nou, animație în Parcul Titan, iar ultimul weekend din august vine cu filme în aer liber, concerte și distracție pentru copii.

La capitolul filmelor, insula din IOR va găzdui proiecțiile peliculelor Malena, de Giuseppe Tornatore, Toată lumea știe (titlu original – Todos lo saben), în regia lui Asghar Farhadi și Hoții de biciclete (titlu original – Bicycle Thieves), de Vittorio Di Sica.

La concerte, parcul – mai exact segmentul Alexandru Ioan Cuza – va găzdui, pe parcursul weekend-ului, un line-up de semi-necunoscuți – Alex Ștefănescu, trupa Asha și trupa Zero. Gusturile Primăriei de sector pe bani publici nu se discută, nu?

Fără discuție, partea care animă dimineața de sâmbătă este întâlnirea copiilor cu Gașca Zurli, la ora 11.00.

Așa că, dacă nu fugiți la mare, munte sau dacă nu sunteți deja plecați, aveți câteva opțiuni pe alocuri decente, chiar aici, în cartier.

Sursa foto

Pe aceeași temă

Leave a Comment